Atac european! CFR Cluj dă lovitura și mai aduce un vârf! Fotbalistul a mai jucat pentru ardeleni și a cucerit trofee | EXCLUSIV

Atac european! CFR Cluj dă lovitura și mai aduce un vârf! Fotbalistul a mai jucat pentru ardeleni și a cucerit trofee | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a cerut întăriri în atac, după plecările lui Traore și Țucudean, iar atacanții încep să vină în Gruia. Debeljuh a fost primul înregimentat, CFR plătind 250.000 de euro pentru fostul golgheter de la Hermannstadt, iar croatul a debutat deja, cu Academica Clinceni. Cristian Lopez e al treilea atacant dorit de ardelen.

În următoarele ore, clujenii vor oficializa și transferul lui Jakub Vojtus (26 de ani), slovacul cu 9 goluri în 33 de meciuri, pentru Academica Clinceni, în sezonul trecut. Atacantul pornit ca o mare speranță a Slovaciei a schimbat multe echipe în cariera sa. A trecut pe la Academia Inter Milano, apoi s-a transferat la Chievo Verona, NK Zagreb, Olhanense, Spartak Trnava și a bifat și două echipe din Polonia. A jucat chiar și la rivala CFR-ului, Universitatea Cluj, în 2016.

Cristian Lopez, al treilea atacant dorit de CFR. Petrescu decide

Totuși, Petrescu ar mai putea primi și alte întăriri în atac. Clujenii i-au făcut o ofertă lui Cristian Lopez, spaniolul care a mai jucat pentru echipa din Gruia din 2015 până în 2016. A cucerit atunci Cupa României cu CFR și a fost golgheterul echipei, marcând 14 goluri în primul sezon.

În a doua stagiune, CFR l-a și vândut pentru 500.000 de euro, la Lens, în liga a doua din Franța. Și acolo i-a mers foarte bine atacantului ajuns acum la 31 de ani. A bifat 33 de goluri în 71 de meciuri și după o scurtă experiență la Angers, Cristian Lopez a ajuns în Emiratele Arabe Unite, la Hatta. A rupt contractul după ce a început pandemia și a jucat în ultimele 5 luni pentru Las Palmas.

Angajamentul său cu clubul spaniol s-a încheiat însă, iar Cristian Lopez a primit oferta de la CFR. Oficialii campioanei așteaptă ca Dan Petrescu să decidă dacă va fi înregimentat și Cristian Lopez.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×